Volohii din Transcarpatia

La nord de România, în sud-vestul Ucrainei se află regiunea Transcarpatia/Subcarpatia. Capitala acestei regiuni este orașul Ujgorod. Întreaga regiune cu o suprafață de 12.800 km² numără 1.252.300 de locuitori. Principalele etnii de aici sunt: ucraineană, maghiară, română și rusă.

Românii locuiesc compact (32.000 persoane după surse din Ucraina, peste 50.000 persoane după surse românești) mai ales în partea de sud-est, cunoscută nouă sub numele de Maramureșul de Nord în raioanele Rahău ( Biserica Albă, Apșa de Mijloc, Apșa de Sus, Apșița Veche, Dobric, Plăiuț, Strâmba, Paladi) și Teceu (Slatina, Apșa de Jos, Strâmtura, Teteș, Peri, Podișor, Bescău, Cărbunești, Bouțul mare, Bouțul Mic). Această zonă compactă românească a fost spartă artificial în două raioane pentru a i se diminua importanța la alegeri și a desemna cât mai puțini primari și consilieri locali români.

Tot în regiunea Transcarpatia, pe lângă zonele locuite compact, mai întâlnim români și în Ujhgorod, Muncaci și Craia, Taraș, Bedeu, Buștina, Visc, Bocicoiu Mare și Hust.

În creierii Carpaților împaduriți mai există însă o categorie aparte de români care trăiesc ca în Evul Mediu. Cele peste 4500 de suflete răsfirate în localitățile Mirke/Myrcha (Mircea) și Poroskovo din raioanele Velyky Berezin și Perecin, la 35 km N și, respectiv, 45 km N-E de Ujgorod au fost descoperiți în ultimii ani. Acestora ucrainienii le zic “voloki” sau “loscarini”, care știu că vorbesc “rumânește”, dar au uitat cum îi cheamă.

Se pare că, prin 1980 în contact cu prima “cutie care vorbește” adusă din Afganistan de un soldat, fiu al satului Poroscova, adică un radio cu tranzistori, învârtind butoanele au constatat că sunt unii care vorbesc așa ca ei și au decretat că ei fac parte din poporul care se cheamă…”Radio Bucuresti”!

Din relatările unui collaborator al fundației EMA în satul Poroskovo traiesc circa 1.900 de volohi, dintre care 1.250 sunt copii. Mulți nu știu nimic despre România, nici măcar unde se află această țară. Puțini au fost peste graniță, în locurile de unde se trag, desi mulți vorbesc limba română. “Nu am fost în România. Acolo trebuie bani și viză iar copiii trebuie să mănânce. Nu-i cu ce”, mărturisește o localnică din Poroskovo, mamă a 10 copii. Volohii sunt credincioși și trăiesc cu frica lui Dumnezeu. Ei se căsătoresc o singură dată în viață. În Poroskovo nu există divorțuri și recăsătoriri pentru că tradiția interzice această practică. Chiar dacă are în grijă 10-11 copiii, femeia trebuie să se descurce de una singură dacă bărbatul îi moare. Același lucru este valabil și pentru soț. Femeile nu știu exact ce înseamnă cuvântul “anticoncepționale”, dar sunt convinse că folosirea lor este un păcat. “Cât dă Dumnezeu, atâta trebuie să rodească. Nu contează că sunt 10 sau 20 de copii. E mare păcat să îi oprești”, explica un voloh ce stă falnic alături de nevasta lui. Același om relata într-un curat grai românesc blând și cu frică de Dumnezeu: “La mine viața, slava Domnului, că cu Dumnezeu mă bucur. Că Dumnezău vinitu și m-o aflatu-mă și m-o pusu-mă pă loc. M-o pus întru a lu El mâni. Viața aici îi tare gre. Da suntem fericiți. Nu cim români, volohi. Ar fi bine să fim români, să avema noastră limbă să avem a noastră scriitură. Să avem tot a nostru de români. Toți au tot: ucrainenci au prezident, romanii au a lor prezident, da noi volohii nu avem nimic. Pe nimeni n-avem.”

La începutul anului trecut reprezentanţi ai câtorva asociații umanitare din Maramureș au strâns ajutoare (constând în alimente, îmbrăcăminte şi jucării), care au ajuns la volohii români. Felicitări acestora care s-au gândit la românii uitați de istorie în Poroscova, Transcarpatia. În urma relatărilor din presă cineva s-a interesat și de soarta sufletească a acestora, din nefericire nu Biserica Ortodoxă ci comunitățile românești baptiste din Huston, Texas, Hickory, Carolina de Nord, Endeavour Hills si Noble Park, Australia care extrem de repede – până în luna mai 2011 – au deschis o ”biserică” coordonată de pastorul Ioan Pătraș.


Constantin Prihoancă