Scrisoare Ministrul Agriculturii
- Details
- Category: Actualități
- Published on Monday, 28 April 2014 08:50
- Written by Gheorghe Olteanu
- Hits: 2988
Domnului Ministru al Agriculturii Daniel Constantin
Domnule ministru,
Vă aduc la cunoştinţă că datorită incompetenţei şi indiferenţei criminale, a tuturor guvernelor din ultimele decenii, inclusiv al celui actual, România este percepută în toată Europa, ca o ţară ale cărei pământuri arabile şi păduri, sunt scoase la mezat, putând fi achiziţionate de orice străin, la preţuri derizorii.
Deoarece milioane de hectare au fost deja vândute şi sunteţi în prezent responsabil direct de această situaţie, cel mai lesne ar fi să copiaţi, pur şi simplu, legile prin care Budapesta îşi protejează indispensabila avuţie naţională, pentru a nu a ajunge într-o situaţie similară.
Uşor de realizat cu ajutorul, sincer şi dezinteresat, al proaspeţilor colegi udemerişti.
Sau să Vă inspiraţi din legile franceze privitoare la acest domeniu.
În caz contrar, dacă până la sfârşitul lunii martie, nu veţi îndeplini acest deziderat, dorit de covârşitoarea majoritate a românilor, care refuză perspectiva unei noi iobăgii în propria ţară, sunteţi pasibil să fiţi acuzat de înaltă trădare.
Gheorghe Olteanu (director al biroului de sprijin pentru românii de pretutindeni din Germania)
10. 03. 2014