“Cînd bordelul e o mînăstire“
A cui e vina?
Vina este a noastră. Avem nişte trimişi diplomatici trimişi în afară care nu-şi fac datoria. Nu fac nici un fel de propagandă pentru poporul român, pentru ca se ştie că româna e o limbă de origine latină. Eu am intîlnit o profesoară de franceză, care absolvise la Sorbona şi care nu ştia că româna e o limbă romanică! M-am oferit să-i spun eu care sunt cele 10 limbi romanice, dacă la Sorbona tot nu învăţase. S-a mirat:“Da, dar e atît de înrudită cu slava!” “Ştiţi cît e de înrudită cu slava? Tot atât cît o să fie şi franceza cu chineza, cînd vă vor ocupa chinezii!”.
Alt caz: o fostă colegă, eminentă cunoscătoare a limbilor clasice, Lia Lupaş, lucra la o bibliotecă din New York. Trebuia să fie avansată şi a completat un formular, în care spunea ce limbi cunoaşte: printre altele, franceza, engleza, rusa. D-na care o examina a întrebat-o de ce a trecut şi rusa, doar limba ei maternă nu e slava? Ea a zis că nu, că româna e o limbă romanică. Motiv pentru care n-a mai fost avansată. Alt om cu multă carte, Dan Grigorescu, aflat la New York într-un post oficial, se duce la Biblioteca Municipală şi găseşte o singură carte în română, care era trecută la sectorul de limbi slave. I-a explicat directorului că româna e o limbă romanică, s-o mute unde-i e locul. A doua zi, a găsit cartea tot la sectia “Slave”. Deci, vina nu e numai a noastră, ci şi a încăpăţînării lor cretine, chiar dacă-s filologi.
O întîmplare văzută de mine la televizor: un ambasador al Germaniei la Bucureşti povestea cum vin gazetari din Germania, cu articole gata făcute despre România, de obicei denigratoare la adresa poporului român. I le dădeau să le citească şi el le spunea: “Nu e adevărat ce spuneţi! Eu trăiesc aici şi ştiu că nu-i aşa!”. Iar ei se duceau în Germania şi publicau articolele exact aşa cum le scriseseră.
Deducem că e o rea voinţă internaţională manifestă faţă de această ţară, cu sprijin şi din România. Înţeleptul chinez Sun Tzu a spus, cu mult înainte de Hristos, “Nici o ţară nu poate fi cucerită fără o complicitate din interior”. Or, la noi, complicitatea e mai mult decât binevoitoare faţă de tot ce se-ntîmpla din exterior. Nu ne pune nimeni în capul mesei şi nici alături de marile puteri, chiar dacă ne-am zbătut să intrăm în NATO, în Shengen. Probabil că nu sîntem decît o ţară consumatoare, aşa cum spunea primul trimis al FMI la noi, domnul Paul Thomson. Mă-ntreb cu ce? Producătoare nu mai sîntem, e limpede.
Cu ce să ne mai lăudăm noi, românii? Cu copiii care iau Olimpiade prin străinătate, cu oameni care fac o carieră strălucită tot în afară, pentru că dacă ar face-o aici, ar fi şanse foarte puţine să se ştie despre ei. Avem foarte buni specialişti în toate domeniile, dar la televizor apar doar ştiri că românii au furat, au omorît, au escrocat. Oare numai românii fac asta? Vuiesc agenţiile de presă cînd un român face o nelegiuire, dar nelegiuiri se-ntîmplă în toată lumea, făcute de oricine. Sînt scoase în evidenţă insa cele făcute de ţiganii plecaţi din România, ca şi cînd n-ai putea să deosebeşti un ţigan de un român. Cine le-a dat voie să treacă în ţările lor? Îmi spunea cineva avizat, că din satelit îţi vede şi culoarea şireturilor de la pantofi. De ce li s-a dat voie să treacă graniţa? Ca apoi să-i poată expulza, spunînd “Uite ce-au făcut ticăloşii de români!”. E o demagogie de mult pornită. Aşa cum demagogia internaţională se practică şi în alte domenii, în funcţie de interes. Exită campanie anti-drog, dar nu există una similară anti-tutun, în nici o ţară. Pentru că de pe urma comerţului cu tutun se scot averi imense. Ipocrizia e că pe pachetele de ţigări ţi se spune ca tutunul e dăunător sănătăţii, dar nu e scos în afara legii! Eu sînt absolut convinsă că şi comerţul ilicit cu drogurile e dirijat de foarte sus. De ce nu se poate stopa comerţul cu drogurile? N-au nici un interes, pentru că aduce beneficii uriaşe. Doar China face excepţie. Acolo, dacă eşti prins cu droguri, te împuşcă şi familia mai plăteşte şi glonţul!
Eu consider că omenirea e condusă cu o ipocrizie fără margini şi fără leac. De cînd cu această notiune noua de “corectitudine politică”, s-au găsit unii în SUA care să scoată din Mark Twain cuvintele “negru, negrotei, cioroi”, pentru că nu mai e “politic corect”.
Omul ăla a trăit într-o epocă. Cum să iei un clasic al literaturii mondiale şi să intervii în textul lui?
Tîmpenia din America, cu “cioroii” lui Mark Twain, transportată în România, ar deveni. “Romiada”, în loc de “Ţiganiada”? “Cînticele ţigăneşti” ale lui Miron Radu Paraschivescu sunt “Cîntice rome?” Ce-o zice şi săracu’ Garcia Lorca, cu ale sale “Cîntece ţigăneşti” ? Ce are insultător cuvîntul “ţigan”? E numele unei naţii. Care e deosebirea între rom şi ţigan? Gitan, bohemian, tzigan, tsigan.”
Degradarea morală e direct proporţională cu cea lingvistică? Mai deunăzi, la televizor, am auzit o cititoare de prompter spunînd “În liceu se aflau doisprezece fete”.
“Se învaţă foarte prost româna-n şcoli, dacă nu reuşeşti să-i înveţi pe copii că “doi” şi doisprezece au feminin. E singura limbă romanică în care se-ntîmpla acest lucru.Doisprezece femei, doisprezece ceasuri. E o epidemie, o avalanşă de incultură. Nimeni nu mai zice azi “loc”, zice “locaţie”, fără să-i treacă prin cap să se uite într-un dicţionar francez sau englez să vadă ce înseamnă. Am citit într-un ziar acum cîteva luni ceva referitor la Camilla Parker Bowles, care la a nu ştiu cîta aniversare a căsătoriei cu Prinţul Charles, şi-a fracturat “perineul” de la piciorul stîng. Altcineva, la televizor, spunea, dorind să se refere la perigeu, tot perineu!Dacă nu ştii, nu vorbeşti! Am mari dubii în privinţa absolvirii unor şcoli. După părerea mea, îmi pare rău c-o spun, dar nu eşti neapărat intelectual dacă ai o diplomă universitară. Profesorul Iorgu Iordan imi spunea:
“Ai să vezi dumneata c-or să fie mai mulţi doctori decît miliţieni! “… Se merge pe linia minimei rezistenţe. Nu le mai pasă nici profesorilor, nici elevilor, nici studenţilor! E un dezinteres din partea ambelor părţi. Primii zic: ce să ne mai batem capul cu ăştia, că tot nu-s buni de nimic!? ceilalţi: ce să mai învăţăm toate prostiile astea, dacă poţi deveni miliardar doar ştiind să te iscăleşti?
Nu pot să nu fac comparaţie între ce se auzea înainte de ’89 la tv şi la radio şi ce se aude acum. Tu, ca angajat al unui post de televiziune, ai nişte obligaţii.
În ceea ce spune cel pe care-l inviţi nu poţi să intervii, treaba lui, mai ales dacă e-n direct. Pretenţia mea către angajat vine. Dacă ar căuta într-un dicţionar sau pe internet, ar afla cum se pronunţă toate numele proprii. Am fost uimită s-aud la un post de radio: Azi se împlinesc nu ştiu câţi ani de la naşterea lui “Gai de Mopezan”. El fiind Guy de Maupassant! Sau Riceard Uagnăr în loc de Rihard Vagner (Richard Wagner, desigur!). A dat telefon o doamnă şi le-a atras atenţia în direct: Este totuşi un compozitor neamţ, cum puteţi să-i pociţi numele?
Răspuns: Doamnă, dar e moda anglizantă!….” E moda tîmpeniei şi a inculturii, aş spune. Situaţia limbii este deplorabilă! Chestia asta cu limbile străine poate pot s-o înţeleg, e mai puţin gravă decît batjocorirea propriei limbi! În Franţa, posturile radio şi tv sunt sancţionate cu amenzi grase atunci cînd folosesc cuvinte străine în loc să folosească cuvinte franceze. In Franţa sistemul lor de monitorizare audio-vizual este atît de performant şi de drastic, încît atunci cînd detecteaza ceva în neregulă, îi intrerupe pe loc”.
La noi, care ar fi soluţia ieşirii din această criză?
“La noi, în afară de pile, proptele şi o piesă de mobilier prin care se trece, se ajunge şi în mod cinstit, printr-un concurs, într-un asemenea post? Asta e problema: dacă din 20 de candidaţi înscrişi la concurs, cîştigă al 21-lea, care nici nu s-a înscris, unde ajungem?
Dacă aşa se obţin posturile, n-avem de ce să ne mirăm că pe unele produse cărora li se face reclamă, apar aberaţii de genul “brînză bunăcioasă”, “piersică gustăcioasă”, “marea ieşeală” etc. Nişte analfabeţi care cred că inventează ceva. Cînd a murit, acum un an, preşedintele Poloniei, am auzit la televizor: “E un spaţiu în faţa catedralei, care comprimă nu ştiu cîtă lume”. (Poate cuprinde.) Ce să mai vorbim despre expresia greşită “fără doar şi poate”, care e de fapt “fără dar şi poate”? Adică adversativ şi dubitativ.
Lucruri analizate logic, ca de exemplu “mai exact şi mai corect”. Le-am intâlnit si la persoane foarte cultivate. Ne întoarcem la “unşpe trecute fix”?”
Acum nimeni nu se duce să-şi depună un curriculum vitae, ci un “sivi” (CV) şi pariez că majoritatea lumii nici nu ştie ce-nseamnă. Nimeni nu se mai duce să-şi ducă undeva o autobiografie, ca să fie angajat: aplică. Aplică pentru un job! Aplică era ceva ce se pune pe perete. Mă indispune profund cînd aud de “brandul de ţară”. Bine că ne-am procopsit cu o frunză, care este “brandul de ţară”. Măcar dacă era şi Eva pe-acolo.
Eu nu pot să dau explicaţia pentru apariţia acestor aberaţii decât că, poate, la început a spus cineva ceva în glumă şi pe urmă s-a luat în serios. Eu i-aş sfătui să nu mai facă greşeli, să pună mâna pe o gramatică a limbii române şi să nu se sfiască să umble în dicţionare. Astfel, poate n-o să mai auzim, chiar şi printre persoanele care au absolvit Filologia, expresii de genul “cărţile care le-am cumpărat”, “m-am dus la servici”.
Eu le tot spun, cînd am ocazia, că-s nişte cuvinte în limba română, ca viciu, oficiu, ospiciu, serviciu etc. care au această formă. Nu zici “m-am dus la ofici”, nici “am fost la ospici”, nici “mi-am luat un servici de masă”.
Pe mine mă surprinde cîta încredere au în ei aceşti oameni şi cîta lipsă de dubiu în ceea ce priveşte limba română. Aş retipări “Gramatica greşelilor”, de Iorgu Iordan. O carte de consultat, nu de ţinut în casă, pe post de mobilă.
Văd un dispreţ faţă de cine mai vorbeşte corect. O nepăsare de genul “lasă-i p-ăştia să vorbească, ne uităm în gura lor? Nişte babalîci depăşiţi, o generaţie expirată”. Nu-i deloc asa. Dar pînă să expire ei, îi inspiră pe alţii.
Ce modele să mai aibă cei tineri? Cînd bordelul e o mînăstire faţă de politică, cînd la televizor şi prin gazete sînt aproape numai obscenităţi si cînd se cultivă doar incultura…
© Ileana Vulpescu 2013
ÎNTOARCEREA POPOARELOR MIGRATOARE ŞI MENUMORUŢII
Gohungeaslavbulungpecumtătu
Este formula prin care zeci de mii de copii au învăţat succesiunea popoarelor migratoare pe teritoriul României în perioada 230-1100 e. n.
Timp de mai bine de 800 de ani teritoriul actualei Românii a tot fost tranzitat de popoare în căutarea unul loc de stabilire, cum a fost cazul gepizilor, cumanilor, pecenegilor, sau în expansiune sau goniţi de alţii de pe propriile locuri de formare, cum a fost cazul avarilor, ungurilor, Hunilor, goţilor tătarilor, turcilor. Unii în trecerea lor pe aceste meleaguri au şi lăsat câte ceva, ba o o cloşcă, ba un meşteşug, ba un obicei, un nărav, alţii au luat cam tot ce puteau căra cu ei în goana cailor, sau căruţelor cu covilitir, fie grâne, sare, miere, bucate, animale, fie aur, femei, copii. Şi unii şi alţii au influenţat, uneori ajustat dar nu modificat şi nici schimbat modul de a fi al locuitorilor sau soarta populaţiei băştinaşe.
Mulţi dintre cei trecători şi vizitatori ai acestor meleaguri s-au stabilit şi au pus bazele actualelor state europene unele dintre ele aflate în topul naţiilor lumii şi acestea ar putea mulţumi României că nu s-a lăsat ocupată de cei ce le-au dat lor nume şi renume mai târziu.
Deci România, Dacia pe vremea acelor timpuri a fost o zonă de tranziţie mai de voie mai de nevoie pentru o serie de popoare venite din Asia, zonele actualei Chine, Mongolia sau a Uralilor. Cum spuneam, unii dintre cei ce ne-au vizitat au plecat luând cu ei cât au putut duce. O parte au revenit de-a lungul istoriei ca să mai ia, fie ca vecini stabiliţi peste graniţă, fie ca imperii flămânde. Aşa se face că aurul sarea, carnea, grânele, mai târziu petrolul, mierea şi laptele românesc au hrănit uneori chiar exagerat stomacurile hămesite ale urmaşilor urmaşilor foştilor huni, goţi, slavi, turci, unguri, care ca şi lupul se întorceau periodic la stâna de unde au mai prădat. Parafrazând, o celebră expresie, România nu a fost numai prada lor ci şi a urmaşilor urmaşilor lor, în vecii vecilor.
Ar fi trebuit ca după sute, mii de ani, setea şi foamea nemâncaţilor să se fi micşorat, sau bunul simţ şi gradul de civilizaţie atins, noile legi internaţionale, europene, mondiale, să le fi oprit sau interzis dorinţele sau obiceiurile sau măcar scăderea resurselor şi a micşorarea sacului să îi facă să nu mai întindă mâna după bunurile altora, dar nici vorbă. Într-o complicitate europeano-atlantico-asiatică urmaşii vechilor popoare migratoare îşi retrimit armatele, hoarele de bancheri, investitori, corporaţii firme de prospecţiuni să caute, să scormonească, să ia, să sugă, să stoarcă şi ultima picătură de apă, lapte, aur, petrol, gaze, lemn, pământ, carne, inteligenţă de pe aceste pământuri pe cere toţi le-au râvnit, le-au exploatat de-a lungul istoriei, dar nu le-au putut stăpâni sau distruge definitiv.
Menumoruţii din fruntea statului se pleacă în faţa hoardelor barbare neputincioşi, semnând acte de supunere, dând liber la jafuri pe care le legalizează prin avize de mediu şi acte de cesiune abuzive, măritându-şi conştiinţele cu şperţul celor care ne violează drepturile, pământurile, viaţa, lăsând locuitorii să se zbată şi să se apere cum pot împotriva acestora, dar fără nici o şansă de izbândă atâta vreme cât statul Menumoruţilor se vinde şi îşi vinde cetăţenii de dragul scaunului.
Gohungeaslavbulungpecumtătu. Lipseşte cineva de la festin ? Nu, căci toţi reprezentanţii şi urmaşii urmaşilor lor sunt la marea masă succesorială, care consfinţeşte prin trădarea Menumoruţilor decesul unei naţii, pomana unui teritoriu care seacă cu fiecare minut. Picătură cu picătură se scurge viaţa acestui neam picătură cu picătură se evaporă apa acestui pământ din Izvoare şi Pungeşti nenumărate care ne vor lăsa cu ochii în soare pe un pământ uscat, arid, crăpat ca palmele truditorilor pământului de odinioară. Peste toate se aplică acuma picătura chinezească, ultima şi cea mai penetrantă pentru că este de neoprit. Sunt răscolite mormintele neamului, singurele care mai aminteau prin crucile şi oasele din pământ că aici cândva a locuit un popor mândru şi neîngenunchiat.
Menumoruţii zilelor noastre şi-au dat nu doar fetele în mâinile poftelor cotropitoare ci şi pe urmaşii urmaşilor neamului în vecii vecilor. În locul fetei lui Menumorut găsim acuma Oltchim, Sidex, CFR, Phoenix Baia Mare, Ampelum Zlatna, Electroputere, Alro Slatina, Cuprumin, şi mii de alte inteprinderi privatizate iar în locul lui Zulta, au apărut Chevron, RMGC, OMV, Gazprom, şi sute de alte firme ale urmaşilor urmaşilor Gohungeaslavbulungpecumtătu!
©2013 Marin Neacşu
Unirea Basarabiei cu România
La 27 martie 1918 (9 aprilie 1918 stil nou), în prezenţa prim-ministrului României, Alelxandru Marghiloman, Sfatul Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti votează actul Unirii cu România. Unirea cu România a fost aprobată cu o largă majoritate de voturi: 86 pentru, 3 contra, 36 abţineri, 13 absenţi.
După votare, prim-ministrul României Marghiloman da citire unei declaraţii regale: “În numele poporului român şi al Regelui său Majestatea Sa Ferdinand I, iau act de hotărîrea Sfatului Ţării şi proclam Basarabia unită, de data aceasta pentru totdeauna, cu România una şi indivizibilă”.
Conţinutul Actului Unirii
În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu Mama sa, România.
Această unire se face pe următoarele baze:
- Sfatul Ţarii actual rămîne mai departe pentru rezolvarea şi realizarea reformei agrare, după nevoile şi cererile norodului. Aceste hotărîri se vor recunoaşte de Guvernul român.
- Basarabia îşi păstrează autonomia provincială, avînd un Sfat al Ţării (Dietă), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct şi secret, cu un organ împlinitor şi administraţie proprie.
- Competenţa Sfatului Ţării este: a) votarea bugetelor locale; b) controlul tuturor organelor zemstvelor şi oraşelor; c) numirea tuturor funcţionarilor administraţiei locale prin organul său împlinitor, iar funcţionarii înalţi sunt întăriţi de Guvern.
- Recrutarea armatei se va face, în principiu, pe baze teritoriale.
- Legile în vigoare şi organizaţia locală (zemstve şi oraşe) rămîn în putere şi vor putea fi schimbate de Parlamentul român numai după ce vor lua parte la lucrările lui şi reprezentanţii Basarabiei.
- Respectarea drepturilor minorităţilor din Basarabia.
- Doi reprezentanţi ai Basarabiei vor intra în Consiliul de Miniştri român, acum desemnaţi de actualul Sfat al Ţării, iar pe viitor luaţi din sînul reprezentanţilor Basarabiei în parlamentul român.
- Basarabia va trimite în Parlamentul român un număr de reprezentanţi proporţional cu populaţia, aleşi pe baza votului universal, egal, direct şi secret.
- Toate alegerile din Basarabia pentru voloste, sate, oraşe, zemstve şi Parlament se vor face pe baza votului universal, egal, secret şi direct.
- Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvîntului, a credinţei, a adunărilor şi toate libertăţile obşteşti vor fi garantate prin Constituţie.
- Toate călcările de legi, făcute din motive politice în vremurile tulburi ale prefacerilor din urmă, sunt amnistiate.
Basarabia, unindu-se ca fiică cu Mama sa România, Parlamentul român va hotărî convocarea neîntîrziată a Constituantei, în care vor intra proporţional cu populaţia şi reprezentanţii Basarabiei, aleşi prin vot universal, egal, direct şi secret, spre a hotărî împreună cu toţii înscrierea în Constituţie a principiilor şi garanţiilor de mai sus.
Trăiască Unirea Basarabiei cu România, de-a pururea şi totdeauna.
Preşedintele Sfatului Ţării, I. Inculeţ
Secretarul Sfatului Ţării, I. Buzdugan
Membrii Sfatului ţării care au votat Unirea
Din cei 135 de deputaţi prezenţi, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abţinut, 13 deputaţi fiind absenţi. Citirea rezultatului a fost însoţită de aplauze furtunoase şi strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”.
Cei care au votat pentru Unire, pe 9 aprilie 1918 (27 martie stil vechi) (după nume, vîrstă, profesie, grup etnic, judeţ):
- Nicolae Alexandri, 60, ziarist, Hotin/Chişinău
- Elena Alistar-Romanescu, 42, medic, Cetatea Albă/Chişinău
- Alexandru Baltaga, 55, preot, Orhei
- Constantin Bivol, 33, ţăran, Chişinău
- Teodor Bîrcă, 24, învăţător, Chişinău
- Teodosie Bîrcă, 23, ţăran, Soroca
- Vladimir Bodescu, 50, avocat, Chişinău
- Vladimir Bogos, 24, student, Chişinău
- Nicolae Bosie-Codreanu, 32, inginer, Hotin
- Ştefan Botnarciuc, 43, ţăran, ucrainian, Bălţi
- Ignatie Budişteanu, 30, ţăran, Bălţi
- Ilarion Buiuc, 27, ţăran, Orhei
- Gheorghe Buruiană, 33, cooperatist, Chişinău
- Ion Buzdugan, 30, învăţător, Orhei/Bălţi
- Anton Caraiman, 38, ţăran, Orhei
- Grigore Cazacliu, 26, student, Soroca
- Ion Cazacliu, 48, funcţionar public, Soroca
- Vladimir Cazacliu, 29, student, Soroca
- Dimitrie Cărăuş, 25, student, Soroca
- Vasile Cerescu (Ciorăscu), 31, ţăran, Chişinău
- Nicolae Cernăuţeanu, 26, soldat, Hotin
- Nicolae Cernov, rus, Tighina
- Afanasie Chiriac, 27, ţăran, Dubăsari/Tighina
- Vladimir Chiorescu, 30, cooperatist, Chişinău
- Vasile Cijevschi, 37, ofiţer de armată, Tighina
- Nicolae Ciornei, 25, ţăran, Cahul
- Pavel Cocîrlă, 24, artizan, Orhei
- Ion Codreanu, 39, ţăran, Soroca
- Ion Costin, 35, avocat, Chişinău
- Ion Creangă, 24, învăţător, Dubăsari/Tighina
- Anton Crihan, 25, student, Bălţi
- Dumitru Dragomir, 28, ţăran, Cetatea Albă
- Dumitru Dron, 25, student, Orhei/Bălţi
- Felix Dutkiewicz, polonez, Lublin / Chişinău
- Boris Epure, 36, funcţionar public, Chişinău/Bălţi
- Pantelimon Erhan, 34, profesor, Tighina
- Vasile Gafencu, 30, ţăran, Bălţi
- Simion Galeţchi, Soroca
- Andrei Găină, 33, ţăran, Orhei
- Vasile Ghenzul, 35, funcţionar public, Chişinău
- Alexandru Groapă, 38, funcţionar public, Bălţi
- Nicolae Grosu, 27, student, Chişinău
- Pantelimon Halippa, 34, ziarist, Soroca
- Teodor Herţa, Orhei
- Ion Ignatiuc, 25, ţăran, Bălţi/Chişinău
- Ion Inculeţ, 35, profesor, Chişinău
- Teofil Ioncu, 32, funcţionar public, Orhei
- Vasile Lascu, 60, ziarist, Chişinău
- Mihail Maculeţchi, 56, ţăran, Orhei
- Dimitru Marchitan, 32, ţăran, Bălţi
- Gheorghe Mare, 36, profesor, Cahul/Cetatea Albă
- Nicolae Mămăligă, 38, ţăran, Chişinău
- Vasile Mîndrescu, 29, ţăran, Orhei
- Dumitru Mîrza, 23, profesor, Hotin
- Mihail Minciună, 32, ţăran, Orhei
- Alexandru Moraru, 37, ţăran, Hotin
- Anatolie Moraru, 23, ţăran, Hotin
- Zamfir Munteanu, Ismail
- Gheorghe Năstase, 22, învăţător, Soroca
- Teodor Neaga, 37, profesor, Chişinău
- Constantin Osoianu, 32, ţăran, Bălţi
- Efimie Palii, 37, ţăran, Soroca
- Ion Pascăluţă, 25, soldat, Bălţi
- Gherman Pîntea, 24, învăţător, Bălţi
- Ion Pelivan, 40, avocat, Chişinău/Bălţi
- Petru Picior-Mare, 30, funcţionar public, Bălţi
- Chiril Sberea, 27, inspector, Cahul
- Andrei Scobioală, 32, profesor, Bălţi
- Nicolae Secară, 24, profesor, Soroca/Chişinău
- Timofei Silistaru, 23, ofiţer de armată, Ismail/Tighina
- Elefterie Sinicliu, 22, ţăran, Orhei
- Nicolae Soltuz, 60, ţăran, Soroca
- Chiril Spinei, 34, ţăran, Soroca
- Gheorghe Stavrii, 35, ţăran, Cahul
- Constantin Stere, 54, profesor, Soroca
- Iacov Sucevan, Chişinău
- Nicolae Suruceanu, 28, ofiţer de armată, Chişinău
- Teodor Suruceanu, 52, ţăran, Chişinău
- Gheorghe Tudor, 33, învăţător, Bălţi
- Ion Tudose, 33, ţăran, Orhei/Bălţi
- Grigore Turcuman, 26, ţăran, Soroca
- Vasile Ţanţu, 35, profesor şcolar, Chişinău
- Leonida Ţurcan, 23, funcţionar public, Soroca/Chişinău
- Teodor Uncu, 34, funcţionar public, Orhei
- Ion Valuţă, 24, student, Bălţi
- Vitalie Zubac, 23, ofiţer, Ismail
Voturi împotriva Unirii:
- Ştefan Balmez, 35, funcţionar public, bulgar, Chişinău
- Arcadie Osmolovschi, ucrainian
- Mihail Starenki, ucrainian
Abţineri de la vot:
- Philipp Almendingher, 50, ţăran, german, Cetatea Albă
- Zaharia Bocşan, 49, ţăran, Bălţi
- Gheorghe Brinici, 30, ţăran, ucrainian, Bălţi
- Gavril Buciuşcan, 29, învăţător, Orhei
- Nichita Budnicenco (Vilnicenco), 36, ţăran, ucrainian, Bălţi
- Vasile Covali, ucrainian
- Alexei Culeva, 43, ţăran, probabil bulgar, Ismail
- Petre Culcev, 47, ţăran, bulgar
- Vasile Curdinovschi, 46, profesor, Poltava
- Dragomir Diaconovici
- Serghei Donico-Iordăchescu, Chişinău
- Ion Dumitraşcu, 28, ţăran, Orhei
- Ion Harbuz, 31, funcţionar public, Chişinău
- Alexandru Greculoff, rus
- Isac Gherman, 60, avocat, evreu, Chişinău
- Andrei Krupenski, ucrainian, Chişinău
- Constantin Iurcu, 34, ţăran, Hotin
- Eugen Kenigschatz, 58, avocat, evreu, Chişinău;
- Teodor Kiriloff, 37, avocat, bulgar, Ismail
- Ivan Krivorukoff, 42, muncitor, rus, Tighina
- Samuel Lichtmann, 60, funcţionar public, evreu
- Alexander von Loesch, german
- Vladimir Lineff, 39, profesor, rus
- Petre Maniţchi, 35, învăţător, rus
- Dimitru Maldor, bulgar
- Cristo Misircoff, 43, profesor, bulgar, Ismail
- Teodor Moldovan
- Iacob Nagorneac, 39, ţăran, ucrainian, Hotin
- Teodor Nichitiuc, 35, inspector, ucrainian, Cahul
- Petre Poliatenciuk, 36, funcţionar public, ucrainian, Podolia
- Gheorghe Ponomareff, probabil rus
- Ion Popa, 28, ţăran, Bălţi
- Mihail Savenco, ucrainian
- Moise Slutski, 62, doctor, evreu, Chişinău
- Vladimir Ţîganco, 31, inginer, rus
- Eftimie Vizitiu, 37, ţăran, Soroca
Absenţi de la sesiune:
- Bajbeuk-Melicoff, 45, inspector, Armenian, Orhei
- Ion Ceornega, 40, ţăran, Ismail
- Teodor Corobcean, 37, cooperatist, Soroca
- Ioan Herţa, 34, ţăran, Chişinău
- Gutman Landau, 40, funcţionar public, evreu
- Anton Novacoff, bulgar
- Anton Rugină
- Kalistrat Savciuc, ucrainian
- Gheorghe Sîrbu
- Teodor Stanevici, 51, judecător, rus, Chişinău
- Mendel Steinberg, evreu
- Gheorghe Tcepciu
- Alexandru Ţurcan, 32, ţăran, Soroca
Bibliografie (surse):
- “Sfatul Ţării”, 30 martie 1918, nr.4, pag.2
- Istoria.md
- Basarabia-Bucovina.Info
- Arhivele Nationale ale Romaniei
Săptămâna curată
"Întâia săptămână din Postul Mare se numeşte Săptămâna Curată. Ca şi ultimei din acest post, i se mai spune şi Săptămâna Mare. În primele cinci zile după Lăsatul Secului de Brânză se ţine/ţin Calul sau Caii lui Sântoader, ca să nu se vatăme caii şi ca vitele să nu fie atacate de fiare. În Săptămâna Curată, nu se ţese, căci se spune că peste noapte vine Toader şi încurcă iţele. Ca să nu facă bube, unii mănâncă fasole.
Lunea Curată
Prima zi a acestei săptămâni are mai multe denumiri: Lunea Curată, Lunea Vaselor, Spolocania, Postul Negru, Lunea Păstorilor, Ciricul Păsărilor, Lunea Ciorilor, Lunea Păsărilor, Lunea Viermilor, Harmanul pentru Viermi, Ziua Forfecarilor, Tărbacul Câinilor.
De Spolocanie, femeile fac păsat cu uruială de porumb sau cu mei şi cu julfă de sămânţă de cânepă, dau de pomană şi spală cu leşie toate lucrurile pline de grăsime din Câşlegi, mai ales vasele din care s-a mâncat de dulce. De Spolocanii, atât bărbaţii cât şi femeile trebuie să bea toată ziua la cârciumă, spre a-şi spăla dinţii de cărnurile rămase între ei, şi care cărnuri spurcă! Copiii însă pot mânca tot ce a rămas de cu seară.
Se spune că Spolocaniile sunt nişte fete frumoase, care merg înaintea Sântei Mării şi cer iertare pentru păcatele oamenilor făcute în Câşlegi. Dar după alţii, Spolocaniile sunt nişte babe răutăcioase, care îndeamnă numai la rele, chiar şi în posturi, dacă nu le iei în seamă când e ziua lor.
Unii sunt de părere că Spolocaniile sunt nişte sfinte lăsate de Cel de Sus pentru petreceri. Ele se sărbătoresc în băuturi şi în cântări. Aceste sfinte le-au învăţat pe femei să cultive cânepa şi să facă din ea diferite lucruri. Dacă o femeie nu petrece cu altele în ziua de Spolocanii, cânepa ei nu va creşte mare. În această zi, oamenii se dau în scrânciob sau în comedii cu lanţuri, pentru a câştiga sănătate pentru tot anul. Pe alocuri, se dau în scrânciob cât ţine Postul Mare.
Spolocaniile se mai ţin şi ca oamenii să aibă somnul mieilor, adică să doarmă liniştiţi. În general, ziua se ţine împotriva tuturor bolilor. Fiind şi Lunea Păstorilor, mama care are unul sau mai mulţi copii ciobani se scoală în zorii acestei zile, face o turtă din făină de grâu sau de porumb, o coace şi o meneşte Sfintei Luni, ca aceasta să-i păzească fiul, precum şi turmele, de lupi sau de alte fiare. Tot împotriva fiarelor, femeile nu lucrează nimic, mai ales nu cos cămăşi.
În această zi, femeile ţin şi ”Ciricul” Păsărilor, adică nu lucrează, ca să nu le mănânce păsările semănăturile. Ca să se înmulţească păsările de curte, se face pomană cu porumb fiert.
Cum am văzut, ziua se numeşte şi Lunea Ciorilor. Aşa că, în acesta zi, femeile scot în mijlocul bătăturii, încă din zori, masa pe care s-a mâncat seara, când au lăsat sec, cu toate firimiturile ce se găsesc pe ea, şi strigă ciorile, ca să vină să mănânce tot şi să se sature. Unele femei nu cos cu acul, ci doar torc. Primul fir îl torc pe dos şi, înnodându-l, spun: ”Nu înnod firul, ci înnod gura ciorilor, a vrăbiilor, a ciocârlanilor, a viermilor etc., ca să nu strice semănăturile”, apoi încep a toarce firul cum trebuie.
Zilei i se mai spune şi Lunea Viermilor, căci acum încep a mişca viermii. Femeile nu se piaptănă, nu cos, nu ridică nimic etc., ca viermii să nu le scormonească bucatele. I se mai spune şi Ziua Forfecarilor, fiind ţinută împotriva insectelor dăunătoare.
În această zi se face şi Înăcrirea Borşului. Ca să fie borşul acru, îl trag de cap sau de urechi pe unul din casă sau chiar de pe stradă, ca să se înăcrească borşul cum s-a înăcrit de supărare omul respectiv.
În această zi, umblă ”Cucii”, îmbrăcaţi în fuste, cu gluga-mască pe cap, cu un băţ în mână şi cu un clopot mare în spate. Cucii aleargă după copii, fete, femei, oameni pe care îi ating şi deseori îi trântesc. Pe la amiază, iau în mână câte o nuia, de care leagă o opincă şi urmează alte alergături şi lovituri în spatele curioşilor. Seara, ”Cucii” se adună şi merg din casă în casă, spre a face câte o horă în curte. Toţi caută să vadă ”Cucii”, ca să nu li se întâmple vreun rău.
În fine, în ziua aceasta, se practică şi Tărbacul Câinilor. Ca să alunge lupii sau iarna patronată de lup, stăpânii prind câinii şi îi dau în jujău, care constă într-o frânghie şi două lemne. În funie se pune câinele şi se învârteşte cât permite frânghia; după aceea, trag doi inşi de lemne şi frânghia, desucindu-se, zvârle câinele ameţit. Câinii se dau în jujău, şi spre a se face mai răi.
Marţea Trăsnetului
Această zi se mai numeşte şi Marţea Vaselor, Marţea Încuiată, Marţea Sântoaderului, Marţea Ciorilor şi Marţea Furnicilor. Începe răstimpul Cailor lui Sântoader, marţi la amiază, şi ţin şapte opt sau nouă zile, adică până miercuri sau chiar joi la amiază din săptămâna viitoare, când vin caii cei şchiopi, care nu s-au putut ţine după cei sănătoşi.
Marţea de Trăsnet sau Marţea de Piatră se ţine împotriva gadinelor, a trăsnetelor şi a grindinei. Cine lucrează în această zi poate fi trăsnit când va îmbrăca lucrul ori haina făcută sau ”spurcată” în această zi, iar ogoarele săpate în Marţea de Trăsnete vor fi bătute de piatră. Pentru sănătate, se mănâncă urzici fierte. Marţea Încuiată se ţine pentru a nu se muri de ”încuietură”.
Fiind şi Marţea Ciorilor, se ţine ca să nu scoată ciorile porumbul; de aceea, e bine ca femeile să se scoale de dimineaţă, să ia furca în brâu şi să toarcă un fir cu ochii închişi, zicând: ”Înnod gura ciorilor, a garoilor şi a toate lighioanele care scot porumbul”. Apoi iau firul şi îl leagă, cu ochii închişi, de fiarele coşului. Îl lasă până se pune porumbul; atunci îl iau din coş şi îl pun la coarnele plugului; după ce se isprăveşte semănatul, firul se aruncă. Unele femei fac nişte turte mici, menite ciorilor, şi le duc la hotare.
Miercurea Frumoasă
Se mai numeşte şi Miercurea Strâmbă sau Lăsatul ăl Strâmb. Zice-se ca Miercurea Strâmbă ar fi o bătrână care-i strâmbă pe cei ce lucrează de ziua ei. Ca să-şi arate lumii puterea, a strâmbat şi lemnele din pădure. E rea de poceli. Pe cine păzeşte Miercurea Frumoasă îl va ajuta Sfânta Miercuri să treacă mai uşor prin vămi, ca să-i ajungă sufletul în Rai. Miercurea Frumoasă se ţine pentru că în această zi zboară morţii la Cer.
Prin unele locuri, Miercurea Frumoasă o ţin numai fetele, gătindu-se, pudrându-se, dând cu diferite substanţe pe faţă, ca să nu facă pete. Cui lucrează în această zi îi pocesc gura Ielele. Nu se lucrează, nu se face leşie, nu se spală rufe, nu se toarce, nu se urzeşte pânză, nu se descântă niciun descântec, decât de ”bubă neagră”. Se ţine împotriva hoţilor, a orbirii şi a bubelor, în special împotriva râiei şi a lingorii.
Ca să i se îndrepte gura femeii căreia i s-a strâmbat, trebuie să cheme trei femei pe nume Maria. Acestea o iau şi se duc cu ea la un pârâu din apropiere. Totodată, iau cu ele şi un război, pe care îl aşează pe pârâu. Pe cea cu gura strâmbă o pun pe scaunul dindărăt al războiului. Fiecare dintre cele trei Marii intră în război şi zice de trei ori: ”I înainte, i îndărăt, gura cutărei femei să vină la loc!” După fiecare zicere, trage cu spata. După ce fiecare a zis aceste vorbe de câte trei ori, fărâmă războiul şi pleacă acasă, unde, încet-încet, gura bolnavei vine la loc.
Joia Tuturor Jivinelor
Acestei zile i se mai spune şi Joia Iepelor, Joia Furnicilor, Joia Ciorilor, Joi-Mărica sau Vracii Ochilor. Nu se coase. În această zi, câlţii trebuie să fie torşi, dacă vrei să ai cămaşă de Paşte. Cui nu scoate câlţii vine Joi-Mărica şi îi scoate ochii.
Joia Iepelor se ţine pentru ca să fete iepele mânji sănătoşi. Nu e bine ca femeile care au iepe să toarcă în curte, ci numai în casă. Pe cine nu se spală pe cap şi lucrează îl omoară iepele cu copitele. Care femeie însărcinată nu ţine Joia Iepelor va naşte în grele dureri.
De Joia Furnicilor se seamănă turta în grâu, ca să fie mult şi bun. Joia Furnicilor e rea, căci ajung furnicile să-ţi mănânce din mână sau vin şi intră în legume. Nu se pomeneşte deloc de furnică, spre a nu veni în casă. Cine lucrează în această zi va avea furnicături la mâini. De la Joia Furnicii încep oamenii a semăna porumb.
Vinerea Ierbii
I se mai zice şi Vinerea Sântoaderului, Vinerea Furnicilor sau Vinerea Omanului. Se urzesc pânzele. Se dă la vite sare descântată, ca să nu le facă Sântoaderii vreun rău. Vinerea Furnicilor se ţine ca furnicile să nu mănânce rădăcinile porumbului şi ale altor plante, când sunt tinere.
În ajunul Sântoaderului, merg feciorii şi fetele înainte de răsăritul Soarelui, pe deal, după un fel de rădăcină, numită iarba-vântului, apoi după iederă şi popâlnic, pe care le sapă din pământ cu un cuţit. În locul lor pun pâine şi sare, ca să aibă leac.
Rădăcina de iarba-vântului se păstrează, iar peste an, dacă e cineva bolnav, se afumă cu ea. Se face coliva de Sântoaderi. Grâul din această colivă e bun de gustat împotriva frigurilor şi peste tot anul.
Sâmbăta Sântoaderului
Ziua aceasta se mai numeşte şi Sân-Toader, Sân-Toaderul cel Mare, Sâmbăta Cailor, Sâmbăta Sântoaderului şi Sâmbăta Ursului. Se zice că Sân-Toader îl ţine pe dracul de păr. Se începe purtatul colivei şi al prescurilor pentru morţi, şi a apei la case, pentru iertarea păcatelor celor morţi, căci morţilor cărora nu li se face aceste obicei stau cu ţărâna în gură pe Lumea Cealaltă.
În această zi nu se joacă, nu se petrece, nu se merge la şezătoare, căci altminteri vin caii lui Sântoader, care sunt foarte răi la lovituri. Sân-Toader are un cal alb, pe care umblă mai ales în ziua lui, şi calul acela are un corn în frunte, e năzdrăvan şi nu mănâncă şi nu bea un an de zile nimic. În ziua de Sân-Toader, are voie să pască şi să bea. Dar el nu paşte iarbă, ci numai păr de fată mare, de la cea care lucrează în această zi.
Caii lui Sân-Toader sunt feciori frumoşi, făcuţi din feciorii care şi-au părăsit iubitele, dar fiecare are coadă şi copite, fiind încins cu lanţuri. Aceşti cai le încurcă holdele celor care lucrează în această zi. Sântoaderul se ţine şi pentru a ajuta la înmulţirea stupilor de albine.
De Sân-Toader, copiii se scaldă, şi în scăldătoare se pun pietricele şi flori de fân, ca să fie sănătoşi ca piatra şi drăgăstoşi ca florile. Gospodarii tund vitele în frunte, le retează cozile şi tund păr din capul copiilor şi le pun pe toate în sălcii lăstăroase, ca să se înmulţească precum salcia. De la Sân-Toader, răsare orice iarbă. La Sân-Toader, e bine să semeni ceapa, că va creşte mare.
Caii lui Sân-Toader se întrec cu caii oamenilor. În această zi se încură, adică se aleargă caii, în amintirea Cailor lui Sântoader, şi ca să nu le crape pielea vara, ca să fie iuţi şi sănătoşi precum caii lui Sântoader, cu care aleargă după Soare. Flăcăii încalecă pe cai şi se iau la întrecere.
Copiii se prind veri şi veruţe sau se fac fraţi de cruce. Fraţii de cruce sunt doi prieteni foarte buni, gata să sară în foc şi în apă unul pentru altul. Fetele se prind surate. Legământul lor este iubirea până la moarte. Nu se ceartă şi nu se trădează, chiar să fie moarte de om; un frate de cruce este socotit mai apropiat decât un frate bun; nimănui nu-şi spun fraţii de cruce sau suratele tainele lor. Copiii fraţilor de cruce sau ai suratelor nu se căsătoresc între ei, zicând că-i păcat.
Duminica Nucilor
Acestei duminici i se zice şi Tăiatul Nucilor. În această zi, se crestează în lung scoarţa nucilor ”încuiaţi”, ca să crească nucile mai mari şi mai uşor de spart.
(c) Adrian Bucurescu: Datini româneşti. The Epoch Times România