Pagina asociaţiei "COmunitatea ROmânească din MAnnheim e.V."

Prima cuvântare teologică a Sfântului Grigore de Nazianz¹

- analiză și interpretare -

Iuliu-Marius Morariu

După cum este unanim recunoscut în teologia răsăriteană, cel de-al patrulea secol de creștinism a reprezentat, conform denumirii împământenite în terminologia de specialitate, perioada ,,de aur”. Un motiv definitoriu pentru această categorisire, pe lângă modificarea radicală a statutului creștinismului, l-a constituit cu certitudine și pleiada de teologi remarcabili, care s-au remarcat în cadrul multiplelor dispute teologice și care au lăsat posterității opere de nedescris ce întregesc tezaurul patristic.

Între ei, la loc de cinste se numără și Sfântul Grigore de Nazianz, ale cărui cuvântări teologice, devenite parte a instrumentarului combaterii ereziei pnevmatomahe, sunt atât de utile și astăzi.²

Cea dintâi dintre ele, în cadrul căreia accentul cade asupra importanței teologhisirii celei adevărate și a criteriilor definitorii ale adevăratului teologhisitor, a avut o motivație practică, precum de altfel și multe alte lucrări din această perioadă. Aici Sfântul îi combate pe ereticii eunomieni, sau anomei, componenți ai laturii extremiste a ereziei ariene.³

Combătând erorile lor dogmatice, provenite atât dintr-o raționalizare excesivă, cât și din mândrie, Sfântul oferă o serie de principii practice, atât de necesare celui ce dorește să teologhisească despre Dumnezeu. El lămurește problemele fundamentale ale identității și profilului duhovnicesc al adevăratului teolog, răspunzând la întrebări precum: cine ce, cum, de ce, în legătură cu exponentul învățăturii mistice.

Încă din începutul lucrării, după ce critică multa vorbărie a eunomienilor, Sfântul arată caracterul privilegiat al celui care prezintă învățătura despre Dumnezeu:

,,Nu aparține tuturor, vouă celorlalți, să filosofați despre Dumnezeu. Nu e o calitate ce se câștigă ieftin și a celor ce se târăsc pe jos. Voi mai adăuga că nu se poate face aceasta în fața unora și într-o anumită măsură”.⁴

Sau:

,,Nu aparține tuturor, ci celor care s-au exercitat și au fost învățați în contemplație și, înainte de aceasta, celor ce au fost curățiți în suflet și în trup sau cel puțin se curățesc într-o anumită măsură. Căci celui necurățit nu-i este asigurată atingerea de cel curat, precum nici ochiului murdar raza soarelui”.⁵

În legătură cu profilul teologului, aflăm astfel că, datorită îndatoririi sale, acesta este un personaj privilegiat⁶. Întrucât ,,la noblesse oblige”, el trebuie să fie întru totul în învățătura Bisericii, căci propovăduirea presupune și o parte harismatică, ori ereticii sunt căzuți din har. Apoi, o altă calitate a lui este curăția, necesară în baza aceluiași principiu, pe care Sfântul o descrie ulterior. Rațiunea, deși importantă, nu prețuiește nimic în lipsa acestora.⁷ De asemenea, el trebuie să fie în primul rând un practicant al celor expuse, propovăduirea prin fapte fiind, deși complementară celei teoretice, adesea mai puternică decât ea.⁸

Aducând problema în ogorul Bisericii, după condamnarea învățăturii eretice, Sfântul arată necesitatea bunei propovăduiri, fundamentată în necesitatea pomenirii lui Dumnezeu, pe care, trebuie să îl pomenim ,,mai des decât respirăm”⁹. Aceasta trebuie însă făcută într-o manieră echilibrată și în locul și la timpul potrivit:

,,Nu te împiedica nici să discuți despre Dumnezeu ca despre un lucru lipsit de evlavie, dar să nu o faci aceasta la vremea nepotrivită. Nu opresc nici învățătura despre el, ci lipsa de măsură”.¹⁰

În finalul omiliei, autorul propune câteva paradigme ale propovăduirii, pe care ar trebui să le abordeze ămpărtășitorii învățăturii supranaturale despre Dumnezeu:

,,Filosofează-mi despre lume sau despre lumi, despre materie, despre suflet, despre firile raționale ale celor bune și rele, despre înviere și despre judecată, despre răsplată, despre patimile lui Hristos. Căci în aceasta reușita nu e nefolositoare și nereușita e fără pericol”.¹¹

Observăm așadar importanța comuniunii dogmatice cu Biserica a teologului, necesitatea calităților sale morale și a curățirii, precum și necesitatea unui tact pastoral (în privința indicilor de timp și spațiu).

Concluzionând, am putea afirma că, dincolo de aspectele ei dogmatice, această omilie este importantă tocmai prin actualitatea ei, în ciuda vetusteții sale temporale, ea trasând în mod sistematic și brevilocvent, profilul adevăratului trăitor și împărtășitor al adevărului de credință, întrupat, prin ,,puritatea teologiei și ascuțimea minții”,¹² de însuși autorul.

BIBLIOGRAFIE

1. Izvoare

1. ***, Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995.
2. ***, Proloagele, vol. 1, diortosite și îmbogățite de Benedict Ghiuș, Editura Bunavestire, Bacău, 1999.
3. Sfântul Antonie cel Mare, Învățături despre viața mmorală a oamenilor și despre buna sa purtare, în 170 de capete, traducere Dumitru Stăniloae, în ,,Filocalia”, vol. 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii ortodoxe Române, București, 2008.
4. Sfântul Grigore de Nazianz, Cele cinci cuvântări teologice, trad. Dumitru Stăniloae, Editura Anastasia, București, 1993.
5. S. Gregorius Nazinenus, P.G. Tomus XXXVI, Petit Montrouge,1838.
6. Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, trad. Constantin Cornițescu, Teodor Bodogae, col. ,,Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 12, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1988.
7. ***, Viața Sfântului Grigorie Teologul, alcătuită de preotul Grigorie (sec. VIII ), traducere N. Donos, Editura Herald, București, 1992.

2. Volume auxiliare

8. Coman, Ioan G., Geniul Sfântului Grigorie din Nazianz, Editura Institutului Român de Bizantinologie, București, 1937.
9. Idem, Patrologie, Sfânta Mănăstire Dervent, Dervent, 1999.
10. Evdochimov, Paul, Iubirea nebună a lui Dumnezeu, traducere Teodor Baconsky, col. ,,Pachetul formativ”, Editura Anastasia, București, 2009.
11. Papadopulos, Stylianos, Vulturul rănit. Viața Sfântului Grigorie Teolgoul, traducere Constantin Coman, Editura Bizantină, București, 2002.
12. Vălean, Daniel Nicolae, Erezii, controverse și schisme în creștinismul secolelor I-XI, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2009.

3. Studii și articole

13. Molnar, Nicolae, Sfinții Trei Ierarhi și spiritualitatea ortodoxă contemporană, în revista ,,Altarul Banatului”, anul VIII (XLVII), nr. 1-3, 1997.
14. Morariu, Iuliu-Marius, Omul rațional și manifestările sale în lumina lucrării ,,Învățături despre viața morală” a Sfântului Antonie cel Mare, în rev. ,,Glas comun”, 3 Septembrie, Baia Mare, 2012, (http://www.glascomun.info/2012/09/omul-rational-si-manifestarile-sale-in-lumina-lucrarii-invataturi-despre-viata-morala-a-sfantului-antonie-cel-mare/#more-5609).
15. Sava, Marin, Profilul teologului după Sfântul Grigorie de Nazianz, în ,,Studii Teologice”, seria a II-a, (anul XXI), nr, 5-6/ 1969.

• ¹ Pentru prezenta analiză, am folosit următoarea ediție: Sfântul Grigore de Nazianz, Cele cinci cuvântări teologice, trad. pr. prof. acad. Dumitru Stăniloae, Editura Anastasia, București, 1993.

  ² Din păcate, dimensiunile acestei lucrări nu ne permit un excurs bio-bibliografic, însă, pentru ca cititorul dornic de aprofundare să nu rămână dezamăgit, recomandăm următoarele opere care aprofundează această temă: A) Izvoare: Viața Sfântului Grigorie Teologul, alcătuită de preotul Grigorie (sec. VIII), traducere N. Donos, Editura Herald, București, 1992; Proloagele, vol. 1, diortosite și îmbogățite de Arhimandrit dr. Benedict Ghiuș, Editura Bunavestire, Bacău, 1999, pp. 452-453; B) Literatură de specialitate: Stylianos Papadopulos, Vulturul rănit. Viața Sfântului Grigorie Teolgoul, traducere pr. dr. Constantin Coman, Editura Bizantină, București, 2002; Ioan G. Coman, Geniul Sfântului Grigorie din Nazianz, Editura Institutului Român de Bizantinologie, București, 1937; Pr. lector Nicolae Molnar, Sfinții Trei Ierarhi și spiritualitatea ortodoxă contemporană, în revista ,,Altarul Banatului”, anul VIII (XLVII), nr. 1-3, Timișoara, 1997; Pr. prof. Ioan Coman, Patrologie, Sfânta Mănăstire Dervent, Dervent, 1999.

  În privința operei, ea este tradusă în parte și în limba română, în mai multe ediții (cele mai reprezentative sunt cele ale părintelui Stăniloae și cea a părintelui Donos, în continuarea vieții scrise de preotul Grigorie). În ediția princeps, ea ocupă 4 volume din colecția ,,Patrologia Greacă” a lui J. P. Migne. În ceea ce privește partea cre ne interesează, respectiv, ,,Cele cinci cuvântări teologice”, a se vedea: S. Gregorius Nazinenus, P.G. Tomus XXXVI, Petit Montrouge,1838, col. 11-933. Din opera lui, lipsește însă o piesă de mare valoare pentru teologia contemporană, constând din cea mai mare parte a corpului epistolar.

  ³ Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, trad. pr. prof. dr. Constantin Cornițescu, pr. prof. dr. Teodor Bodogae, col. ,,Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 12, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1988, p. 19. Cf. Daniel Nicolae Vălean, Erezii, controverse și schisme în creștinismul secolelor I-XI, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2009, p. 89.

  ⁴ Sfântul Grigore de Nazianz, op. cit., p. 12.

  ⁵ Ibidem, p. 13.

  ⁶ Cf. Paul Evdochimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu, traducere Teodor Baconsky, col. ,,Pachetul formativ”, Editura Anastasia, București, 2009, p. 152, pentru o perspectivă actualizată.

  ⁷ Cf. Sfântul Antonie cel Mare, Învățături despre viața mmorală a oamenilor și despre buna sa purtare, în 170 de capete, traducere pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, în ,,Filocalia”, vol. 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii ortodoxe Române, București, 2008, p. 12. Cf. Iuliu-Marius Morariu, Omul rațional și manifestările sale în lumina lucrării ,,Învățături despre viața morală” a Sfântului Antonie cel Mare, în rev. ,,Glas comun”, 3 Septembrie, Baia Mare, 2012, (http://www.glascomun.info/2012/09/omul-rational-si-manifestarile-sale-in-lumina-lucrarii-invataturi-despre-viata-morala-a-sfantului-antonie-cel-mare/#more-5609), unde am analizat importanța conlucrării dintre rațiune și virtute și felul în care este văzută ea de Sfântul Macarie.

  ⁸ ,,Dar aceștia despre care vorbim și care cu limba atât de abilă și de destoinică în a ataca în cuvinte dibace și pricepute, de ce nu se ocupă astfel și cu faptele?Căci în scurtă vreme n-ar mai fi atât de sofiști și nu s-ar mai scufunda în cuvinte prostești și aiurite, ca să spun ceva de râs despre un lucru de râs”. Ibidem, p. 11.

  ⁹ Ibidem, p. 13.

  ¹⁰ Ibidem, p. 14.

  ¹¹ Ibidem, p. 18.

  ¹² Cf. Drd. Diac. Marin Sava, Profilul teologului după Sfântul Grigorie de Nazianz, în ,,Studii Teologice”, seria a II-a, (anul XXI), nr, 5-6/ 1969, p. 387.